Candidatii PD-L sustin proiectele de management pentru deconcentrare

Anamaria STOICA | Impact in Gorj

presaCandidaţii propuşi de Partidul Democrat-Liberal Gorj pentru funcţiile de manageri la serviciile deconcentrate aparţinând Ministerului Agriculturii susţin astăzi în capitală proiectele de management în vederea ocupării posturilor la aceste instituţii. Printre cei ce se vor a fi pe funcţiile de conducere, se va număra şi Aurel Tomescu, fost subprefect de Gorj înainte de anul 2000.

Democrat liberalii au aprobat lista de candidaţi pentru posturile de directori la instituţiile deconcentrate aparţinând Ministerului Agriculturii, duminică seara în cadrul Biroului Permanent Judeţean al PD-L Gorj. Cel propus pentru funcţia de director al Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală Gorj este Aurel Tomescu, cel care îl va înlocui pe actualul director Valeriu Petrică, membru PSD. Tomescu a fost subprefect de Gorj, din partea Partidului Ţărănist, în perioada 1996-2000, apoi a devenit membru PD, iar acum al PD-L. Pentru APIA Gorj, democrat-liberalii au renunţat la susţinerea lui Mihai Versin, membru PNL, şi îl susţin pe Traian Crăc, care este de doar câteva luni membru PD-L, fiind totodată vicepreşedinte al organizaţiei de tineret. Pentru AJOFM, conducerea PD-L Gorj o susţine pentru funcţia de director pe Mihaela Moţa, soţia lui Iustin Moţa, director în cadrul SNLO şi membru în Consiliul de Administraţie la Minprest, iar la Direcţia Muncii pe Marinică Niculescu, fost director al societăţii de asigurări, Astra Gorj, fost comisar al Gărzi Financiare. Susţinerea proiectelor de management va avea loc mâine în capitală, conducerea PD-L Gorj fiind convinsă că la concurs vor participa şi alţi candidaţi care nu se bucură de susţinerea partidului.

Cosmin Popescu a recunoscut că la sediul PD-L Gorj s-au prezentat, în ultimele două săptămâni, mai multe persoane care au solicitat să acceadă în funcţiile publice, unele fiind membre la PSD şi PNL.

Lasa un comentariu

Apia Centrul Iudetean Gorj

    Bld. Ecaterina Teodoroiu, nr.92, Tg-Jiu
    Tel: 0253-213035
    Fax: 0353-814276
    E-mail: apia.gorj@apia.org.ro
    Web: www.apiagorj.ro

Materiale de informare

banner
(©) 2009-2019 Drepturi rezervate pentru APIA Gorj. Inregistrare domenii in doar cateva minute. Deschide usa business-ului tau online.