Comunicat de presa

24 .11.2009

presa4Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) a plătit, până în prezent, suma de 642,3 milioane lei (152,2 milioane euro), reprezentând avansul de 70 % din suma aprobată a se acorda beneficiarilor schemei de plată unică pe suprafaţă (SAPS).

De acest sprijin financiar au beneficiat 496.519 fermieri care au îndeplinit condiţiile impuse de regulamentele europene, pentru care au fost finalizate controalele şi pentru care, în cazul în care au fost identificate discrepanţe faţă de datele declarate în cereri, acestea au fost soluţionate.

Reamintim că APIA a început plata avansului în cadrul campaniei SAPS 2009 în data de 16 octombrie, cuantumul fiind de 209,98 lei/hectar. Potrivit H 1211/ 07.10.2009, publicat în MO 696/15.10.2009, pentru anul 2009, cuantumul plăţilor directe unice pe suprafaţă este de 71,12 euro/hectar.

Plăţile sunt efectuate în RON, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană (BCE) pentru ziua anterioară datei de 1 octombrie a anului pentru care este acordat sprijinul. Pentru data de 30 septembrie 2009, BCE a stabilit un curs de 4,2180.

În cadrul campaniei SAPS 2009, au fost depuse 1.121.107 cereri. Pentru campania SAPS 2009, România beneficiază de o  alocaţie financiară de 623,3 milioane de euro, fonduri FEGA, la care se adaugă fonduri de la bugetul naţional şi FEADR.

Totodată, în cursul anului 2009, APIA a plătit peste 1,9 miliarde lei (circa 528,5 milioane euro), pentru 1.082.942 fermieri care au depus cereri în cadrul Campaniei SAPS 2008 şi 11,9 milioane lei (circa 3,5 milioane euro) pentru 3.848 fermieri, pentru Campania SAPS 2007.

Schemele/măsurile de sprijin pe suprafaţă sunt finanţate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR) şi din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii, Pădurilor şi Dezvoltării Rurale (MAPDR).

La nivelul judetului Gorj, pana la data de 24.11.2009, inclusiv, s-au efectuat plati in avans pentru un numar de 12374 fermieri, pentru o suprafata agricola de 37.138,52 hectare, in valoare totala de 7.795.377,23 lei, adica 1.848.121,67 euro, platibili la cursul de schimb valabil la data de 01.10.2009 de 4.2180 lei. Se mai afla in curs de autorizare 2155 dosare.

SERVICIUL COMUNICARE ŞI PROMOVARE PROGRAME

Lasa un comentariu

Apia Centrul Iudetean Gorj

    Bld. Ecaterina Teodoroiu, nr.92, Tg-Jiu
    Tel: 0253-213035
    Fax: 0353-814276
    E-mail: apia.gorj@apia.org.ro
    Web: www.apiagorj.ro

Materiale de informare

banner
(©) 2009-2019 Drepturi rezervate pentru APIA Gorj. Inregistrare domenii in doar cateva minute. Deschide usa business-ului tau online.