Comunicat de presă – acordarea plăților în avans – Campania 2019

22 octombrie 2019

COMUNICAT DE PRESĂ

Acordarea plăților în avans este în plină desfășurare

 

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, până la data de 20.10.2019, au fost plătiți 389.546 fermieri, în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2019, suma autorizată la plată fiind în valoare de 439.581.738 euro.

Reamintim că, în conformitate cu Decizia de punere în aplicare a Comisiei nr. 6536, între 16 octombrie și 30 noiembrie, se pot efectua plăți în avans de până la 70 % în cazul plăților directe enumerate în Anexa I la Regulamentul (UE) nr.1307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, şi de până la 85 % în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală menționat la articolul 67 alineatul (2) din Regulamentul (UE) nr.1306/2013.

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel:

4,7496 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30.09.2019 şi publicat înJurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 329/3, pentru plățile finanțate din FEGA (Fondul European de Garantare Agricolă);

4,6635 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31.12.2018 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C nr. 1/06, pentru plățile finanțate din FEADR (Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală).

Cuantumurile per hectar pentru anul de cerere 2019,  se regăsesc mai jos:

Schema de plată unică pe suprafață – SAPS – 102,6082 (euro/ha)

Schema de plată redistributivă: – 1-5 ha inclusiv –  5,0000 (euro/ha), – intre 5 – 30 ha inclusiv – 48,7127 (euro/ha)

Schema de plată pentru practice agricole benefice pentru climă și mediu (plata pentru înverzire) – 59,3201 (euro/ha)

Schema de plată pentru tinerii fermieri – 31,2477 (euro/ha)

-Sprijin cuplat în sectorul zootehnic pentru speciile ovine și caprine – 17,7173 (euro/ha)

În județul Gorj, au fost autorizați la plată, în primele 6 zile de la debutul campaniei de plăți în avans, un numar de 6.759 de fermieri, cu suma totală de 2.406.195,27 euro, din care:

-1.963.333,41 euro din FEGA;

-442.861,86 euro din FEADR.

În cursul  săptămânii 21 – 27 octombrie  2019, funcționarii publici din cadrul Centrului Județean APIA Gorj, care administrează și gestionează cererile unice de plată ale fermierilor din campania 2019, vor autoriza la plată diferența de 5.891 de fermieri astfel încât, la finalul acestei săptămâni de lucru, numărul fermierilor autorizați va fi de 12.650, respectiv 70,8%, din numărul celor care au depus cereri la centrele locale și centrul județean APIA Gorj.

 

Director executiv APIA GORJ,

Constantin NEGREA

Lasa un comentariu

Apia Centrul Iudetean Gorj

    Bld. Ecaterina Teodoroiu, nr.92, Tg-Jiu
    Tel: 0253-213035
    Fax: 0353-814276
    E-mail: apia.gorj@apia.org.ro
    Web: www.apiagorj.ro

Materiale de informare

banner
(©) 2009-2019 Drepturi rezervate pentru APIA Gorj. Inregistrare domenii in doar cateva minute. Deschide usa business-ului tau online.