Comunicat de presa – Plati CNDP vegetal

COMUNICAT DE PRESĂ

Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) informează că începând cu data de 11 martie s-au efectuat plăţi din buget naţional (B.N.), în valoare totală de 756 mil. lei (166,5 mil. euro), reprezentând Schema de plată naţională directă complementară, decuplată de producţie (PNDC1 vegetal) – Campania 2012, pentru un număr de 642.737 fermieri autorizaţi la plată pentru această schemă până în prezent.

Pentru anul 2012, cuantumul alocat schemei de plată PNDC1 este de 35 euro/ha, la care se aplică coeficientului de reducere liniară.

In judetul Gorj, au fost autorizaţi la plată  un număr de 19.233 fermieri cu o sumă totală de 4.578.153 lei. Incepând cu data de de 11 martie 2013 au fost plătiţi efectiv un număr de 2.434 fermieri pe schema de plată naţională directă complementară, decuplată de producţie (PNDC1 vegetal) cu o sumă totală de 465.614 lei.

Plăţile se efectuează în lei, la cursul de schimb stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 28 septembrie 2012 şi publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, seria C, nr.294/01 din 29 septembrie 2012, respectiv 4,5383 lei pentru un euro.

 

Director executiv,

Constantin Negrea

Lasa un comentariu

Apia Centrul Iudetean Gorj

    Bld. Ecaterina Teodoroiu, nr.92, Tg-Jiu
    Tel: 0253-213035
    Fax: 0353-814276
    E-mail: apia.gorj@apia.org.ro
    Web: www.apiagorj.ro

Materiale de informare

banner
(©) 2009-2019 Drepturi rezervate pentru APIA Gorj. Inregistrare domenii in doar cateva minute. Deschide usa business-ului tau online.