Comunicat de presa – rasele de taurine de carne pentru care se acorda ajutoare specifice, in zonele defavorizate

Centrul judetean Gorj al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA Gorj) informează că, în Monitorul Oficial nr. 326 din 6 mai 2014, a fost publicat Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 617/05.05.2014 privind aprobarea Listei cu rasele de taurine de carne care include 19 rase de taurine pentru care fermierii gorjeni vor putea primi ajutorul specific comunitar pentru taurinele  de carne, din zona defavorizată, respectiv echivalentul în lei de  până la 300 de euro /cap de bovină.

Lista a fost întocmită de către Agenția Națională pentru Ameliorare și Reproducție în Zootehnie ”Prof. Dr. G. K. Constantinescu” și înaintată Ministerului agriculturii și Dezvoltării Rurale pe 30 aprilie şi cuprinde următoarele rase de carne:

a)Aberdeen Angus

b)Aubrac

c)Bălțata Românească și alte rase de tip Simmental (Fleckvieh, Montbeliarde, Pezzata Rossa Italiana, Simmental)

d)Blanc Bleu Belge

e)Blonde d’Aquitaine

f)Brună și alte rase de tip Schwyz (Braunvieh, Brown Swiss)

g)Charolaise

h)Chianina

i)Galloway

j)Hereford

k)Highland

l)Limousine

m)Marchigiana

n)Piemonteza

0)Pinzgau

p)Romagnola

q)Salers

r)Sura de Stepă

s)Wagyu

Tineretul taurin mascul și/sau femelă fără certificat de origine și care are tată taur din rasele de carne prevăzute în anexă este considerat tineret taurin metis.

In judeţul Gorj, în anul 2013, au solicitat ajutorul specific pe această formă de sprijin financiar, 15 fermieri pentru un număr de  24 taurine.

 

Director executiv,

Dr.ing. Constantin NEGREA

2 Comentarii pentru “Comunicat de presa – rasele de taurine de carne pentru care se acorda ajutoare specifice, in zonele defavorizate”

  1. simona spune:

    Din 2015, subventia la care faceti referire se acorda pe intreg teritoriul judetului nu numai in zonele defavorizate, in baza OMADR nr. 619/2015. Pentru anul curent, s-a incheiat Campania de primire a cererilor unice. Veti putea depune cerere in anul 2016, conform reglementarilor legislative in vigoare in momentul demararii Campaniei 2016.

    Conditiile actuale pentru primirea acestui tip de subventie sunt:

    Din art. 74 – (1) Sprijinul cuplat in sector zootehnic – SCZ – pentru creşterea taurinelor din rase de carne şi metişii acestora prevăzut la art. 70 lit. d) din OMADR nr. 619/2015 se acordă fermierilor activi care îndeplinesc cumulativ următoarele condiţii:
    a) solicită SCZ pentru un efectiv de animale de minimum 10 şi maximum 250 de capete taurine de carne, inclusiv, pe beneficiar, în exploataţii cu cod ANSVSA; …
    c) tineretul mascul trebuie să aibă vârsta de maximum 25 de luni;
    d) pentru tineretul femel se solicită SCZ până la prima fătare, dar nu mai târziu de vârsta de 32 de luni;
    e) vacile de carne şi/sau vacile metise cu rase de carne să aibă vârsta de maximum 12 ani, iar taurii de reproducţie din exploataţie pentru care beneficiarul solicită SCZ să aibă vârsta de maximum 6 ani;
    f) efectivul de animale trebuie să fie identificat şi înregistrat în RNE;
    g) să deţină registrul individual al exploataţiei, completat şi actualizat;
    h) animalele pentru care se solicită SCZ trebuie să fie deţinute de beneficiar cel puţin o perioadă de 8 luni de la data intrării în exploataţie şi până în momentul ieşirii/până la data depunerii cererii unice de plată, după caz.. Animalele din categoria vaci din rase de carne şi vaci metise cu rase de carne trebuie menţinute de beneficiar pe o perioadă de reţinere de 6 luni de la data-limită de depunere a cererii unice de plată.
    i) toate animalele din categoria taurine din rase de carne şi metişii acestora pentru care se solicită SCZ trebuie să fie înscrişi în Registrul genealogic al rasei;

    (2) SCZ pentru creşterea taurinelor din rase de carne şi metişii acestora se acordă diferenţiat pe următoarele categorii de animale, astfel:
    a) vaci şi tauri din rase de carne;
    b) tineret mascul şi/sau femel din rase de carne: 75% din cuantumul aferent categoriei prevăzute la lit. a);
    c) vaci metise cu rase de carne şi tineret mascul şi/sau femel metis cu rase de carne: 50% din cuantumul aferent categoriei prevăzute la lit. a).
    (3) Lista cu rasele de taurine de carne este prevăzută în anexa nr. 6 la OMADR 619/2015.

    Actul normativ detaliat si anexele le puteti accesa la adresa: http://www.apiagorj.ro/legislatie/legislatie-nationala/legislatie-nationala.html

  2. Roman Maria spune:

    Buna ziua .
    Ma intereseaza daca sucventia de 300 euro pe cap de bovina de carne mai este in vigoare pentru zonele defavorizate si care este procesul de obtinere a acestei sucventii .
    multumesc

Lasa un comentariu

Apia Centrul Iudetean Gorj

    Bld. Ecaterina Teodoroiu, nr.92, Tg-Jiu
    Tel: 0253-213035
    Fax: 0353-814276
    E-mail: apia.gorj@apia.org.ro
    Web: www.apiagorj.ro

Materiale de informare

banner
(©) 2009-2018 Drepturi rezervate pentru APIA Gorj. Inregistrare domenii in doar cateva minute. Deschide usa business-ului tau online.