Ziarul Gorjului | 12.10.2009
Primăria municipiului Tg-Jiu a primit şi cea de-a treia transă de făină, acordată categoriilor defavorizate prin Programul PEAD 2009.
Până la această dată s-a primit o cantitate totală de 55.200 kg, fiecare din cei 5.103 beneficiari cu domiciliul în Tg-Jiu, primind o cantitate de 15 kg.
Făina se distribuie prin intermediul Cantinei de ajutor social din cadrul Direcţiei Publice de Protecţie Socială, situată pe B-dul C-tin Brâncuşi, bl.3-parter,dar până in data de 12 octombrie 2009, doar 40% din beneficiarii prevăzuţi de Ordonanţa de Urgenţă nr. 600/2009 (PENSIONARII CU VALOAREA PENSIEI DE PÂNĂ LA 400 LEI;ŞOMERII ÎN PLATĂ;PERSOANELE CU HANDICAP GRAV SAU ACCENTUAT;BENEFICIARII DE AJUTOR SOCIAL ) s-au prezentat pentru ridicarea cantităţii cuvenite de făină.
Din discuţiile purtate cu reprezentanţii Consiliului Judeţean Gorj, a rezultat faptul că zahărul va fi distribuit la o dată ce va fi stabilită ulterior.
Reamintim beneficiarilor că, la ridicarea produselor, este necesar să prezinte actul de identitate ( original şi copie ), precum şi dovada încadrării într-una din categoriile de beneficiari prevăzute de H.G. nr. 600/2009














