Stadiu depunere cereri unice de plata – Campania 2022

23.03.2022

COMUNICAT DE PRESĂ

 Stadiul depunere cereri unice de plată  – campania 2022

CP_APIA_Stadiu campanie depunere cereri__23 martie 2022

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) se află în plină Campanie de primire a cererilor unice de plată pentru anul 2022. Astfel, în perioada 1 – 22 martie 2022, au fost depuse 215.378 cereri de plată pentru o suprafață de 1.093.251,12 ha.

Completarea Cererilor unice de plată se realizează accesând site-ul APIA www.apia.org.ro, respectiv link-ul aplicației IPA-Online http://lpis.apia.org.ro, iar descrierea amănunțită a utilizării aplicației se găsește în ghidul de utilizare al acesteia care poate fi accesat prin butonul Asistență.

Reamintim fermierilor că se va completa o singură Cerere Unică de Plată, chiar dacă se utilizează suprafețe de teren în diferite localități sau județe. De asemenea, începând din acest an fermierii pot semna cererea de plată folosind semnătura electronică.

Documentele care se atașează la dosarul Cererii unice de plată și modificările aduse acesteia (copie CI/BI/pașaport/certificat de înregistrare la ONRC/ certificat de înregistrare fiscală, dovadă cont bancar activ) se transmit prin mijloace electronice, către Centrele județene și locale ale APIA de care aparțin fermierii.

Informațiile detaliate pentru accesarea fiecărei scheme de plată/măsuri de sprijin, hărțile și listele cu UAT-urile eligibile pentru măsurile de dezvoltare rurală, dar și ghidurile adresate fermierilor, pot fi consultate pe site-ul Agenției.

În conformitate cu prevederile OMADR nr.46/25.02.2022 privind aprobarea formularului – tip al cererii unice de plată pentru anul 2022, Campania de depunere a Cererilor Unice de Plată se va încheia la data de 16 mai 2022.

La Centrul județean Gorj, s-a primit un număr de 4.259 cereri, reprezentând 102,36% raportat la totalul de 4.161 cereri programate până în prezent. Suprafața solicitată este de 11.790,36 ha.

În Anexă poate fi consultată situația depunerii cererilor unice de plată pentru Campania 2022, structurată pe fiecare județ, număr de fermieri și suprafața solicitată la plată.

APIA mereu alături de fermieri!

 

 

 

 

Comentarii inchise.

Apia Centrul Iudetean Gorj

    Bld. Ecaterina Teodoroiu, nr.92, Tg-Jiu
    Tel: 0253-213035
    Fax: 0353-814276
    E-mail: apia.gorj@apia.org.ro
    Web: www.apiagorj.ro

Materiale de informare

banner
(©) 2009-2022 Drepturi rezervate pentru APIA Gorj. Inregistrare domenii in doar cateva minute. Deschide usa business-ului tau online.